|
teea
Addicted
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 1421
|
|
41.
-Bill, ce ai...
Am intrat in camera de hotel furtunos, trantindu-mi bagajele enervat pe jos.
-...patit? il auzeam pe Tom dincolo de usa.
Incerca sa bata, dar nu aveam chef sa-i raspund. Era noapte de-a binelea cand am ajuns in Detroit. Nici nu am mai aprins lumina. M-am asezat pe pat, ingropandu-mi fatza in palme. Am oftat adanc.
Nu. Nu cred ca ma mai simtisem niciodata mai aiurea. Niciodata in viata mea. Ce era cu mine? Ce urma sa fac? Nu stiam. Erau prea multe cuvinte, prea multe voci in capul meu, prea multe imagini.
M-am ridicat si m-am dus la fereastra. Afara era frig si batea vantul. Il auzeam vajaind nervos. La fel ca gandurile mele.
M-am lasat sa cad pe un fotoliu si mi-am lipit obrazul de geamul rece. imi facea bine. Ce era relatia asta? Cu ce m-am ales eu din ea? De ce imi pierdusem timpul atata vreme, in zadar? Intrebarile roiau periculos prin mintea mea obosita. Imi aminteam franturi din ceea ce ne-am zis, franturi din ceea ce am trait impreuna...
*
...Eram in backstage. Langa noi Toxic Breath, cu Derek repetandu-si partea de chitara, inainte de a intra in scena.
Putin mai incolo, o fata aparent plictisita, care bea dintr-o cutie de cola. Am urmarit-o cum si-a trecut fugitiv mana prin par, cum si-a muscat usor buza, cum a aruncat cutia de cola in cos, cum si-a scos oglinda din buzunar si si-a verificat machiajul, cum a tresarit, auzindu-si mobilul sunand, cum a raspuns cu o voce atat de fina, cum a vorbit neinteresata cu persoana de la celalalt capat, cum i-a spus „pa!” dupa 3 minute, cum mi-a aruncat o privire tulburatoare, a carei imagini mi-a ramas si acum in minte (cate exprima privirea aia!), cum a strigat catre Derek ca trebuie sa plece, cum si-a luat alene rucsacul in spate si cum s-a departat incet de noi, lasand in urma pe cineva, cineva care nu mai era acelasi. Pe mine.
Fata era Trish.
A doua zi, alt concert, acelasi cadru. M-am decis sa o cunosc.
-Trish.
-Bill. Bill Kaulitz.
-A! Tokio Hotel?
I-am zambit, ea a facut la fel. Doua cuvinte, doua zambete. As fi facut orice in momentul ala, ca sa fiu sigur ca e a mea. Nu-mi pasa de nimeni si de nimic...
*
...Ramasesem in urma grupului. Era doar un scurt popas, in drum spre un concert. O oprire intr-o padure. Derek bea o bere cu ai lui. Gustav, Tom si Georg radeau de o pasare, care ciocanea intr-un copac.
Eu eram in urma lor. Ea se apropiase de mine fara sa-mi dau seama:
-Hey!
-Hey!
Mi-a suras. Era imbracata intr-o pereche de jeansi si o rochie foarte scurta si vaporoasa de vara, pe deasupra, care ii dadea un aer inocent. Ne-am asezat amandoi pe iarba.
-Ataca doar furnici, a zis.
-Poftim? Am intrebat-o.
-Ai un gandac pe spate. Nu te misca.
I-am simtit mana pe spatele meu.
-Gata, nu mai e, mi-a spus zambind.
-Tatal tau e tare, am zis razand.
-Probabil, a raspuns, uitandu-se in alta parte.
A cules o papadie din iarba, rotind-o intre degete si studiind-o atent. Am privit-o sufland in ea si tot puful s-a raspandit prin aer, sub suflul ei suav.
De unde era sa stiu atunci ce va urma? De unde era sa stiu ca viitoarea noastra relatie va fi pana la urma ca puful acelei papadii, risipindu-se spre nicaieri...
*
...Ne plimbam de nebuni noaptea pe strazi pe care nu le cunosteam. Ne rataceam prin Phoenix, fara sa ne pese. Nu voiam sa ajungem nicaieri. Voiam doar sa hoinarim pe strazi pe care nimeni nu mai vine. Orasul aglomerat era in undeva in urma, departe de noi.
Era o liniste feerica in jurul nostru.
Radeam nebuneste. Ne sarutam la infinit.
-Cred ca te iubesc! I-am spus.
A continuat sa rada:
-Nu te cred!
-De ce nu ma crezi? Am intrebat.
-Nu te cred!
-Te iubesc, Trish!!! Am tipat prin noapte, cat sa ma auda tot orasul.
-Bine, acum te cred...
*
...Fusesem pe plaja, toata ziua, cu un iPod, o pereche de casti si un cos de cirese.
Marea se plimba linistita, in valuri, venind si departandu-se de noi. Briza batea usor, jucandu-se prin parul nostru. Nisipul nu era foarte cald, era sfarsit de primavara. Cerul, la apus, impanzit de ultimele raze de soare, care razbateau in unde rosiatice. Ca o rana insangerata.
Mancam cirese si ne uitam cum cineva isi lasase revista acolo, in nisip.
-Cred ca te vad pe coperta, a spus Trish.
-Ala nu sunt eu acum, i-am raspuns, intorcandu-i privirea de acolo si imbratisandu-i incet gatul.
Fredonam la nesfarsit „Wake me up when september ends”. De unde era sa stiu ca piesa aceasta ma va urmari mai tarziu si ca va trebui apoi sa o fredonez singur, gandindu-ma la final? La genericul nostru final...
*
Da, imi aminteam franturi din ceea ce ne-am zis, franturi din ceea ce am trait impreuna si-mi parea rau, imi parea atat de rau. Trish plutea prin mintea mea imbolnavita si nu puteam scapa de amintirea ei.
Ce urma sa fac? Sa ma duc acum la ea? Sa ne despartim? Nu stiam...
Modificat de teea (acum 16 ani)
_______________________________________
|
|
da, all inclusive
si,pleaca la ea?repede,calare pe matura? 
) 
)) are si schimbator de viteze
(vezi, ti-am dat dreptate 
...sau...?
