Candy_Girl_Love_Th
Moderator Din: Satu-Mare
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 3770
Inna (n. Elena Alexandra Apostoleanu pe 16 octombrie 1986 în Mangalia, România) este o cântăreaţă de muzică dance şi house din România. A început să colaboreze cu echipa de producători Play & Win în 2008, an în care a fost lansat şi primul său disc single, „Hot”, piesă ce a ajuns pe primul loc în clasamentele radio din România, Bulgaria, Polonia, Rusia, Ungaria, Turcia şi Grecia.
De pe albumul său de debut, Hot (2009), Inna a lansat alte trei discuri single,„Love”, „Déjŕ Vu” şi „Amazing”, toate acestea câştigând poziţii fruntaşe în clasamentele de specialitate din Europa. Pe 15 aprilie 2009, cântăreaţa a semnat un contract de management cu una dintre cele mai importante case de înregistrări din America, Ultra Records. Prin semnarea acestui acord, compania se angaja să promoveze materialele discografice ale cântăreţei în S.U.A., Regatul Unit şi Canada. Ulterior, interpreta a câştigat patru trofee la gala premiilor Romanian Music Awards 2009.
În aprilie 2009, şlagărul Innei, „Hot”, a fost nominalizat la categoria „Cea mai bună melodie internaţională” în cadrul ceremoniei Premiilor Eska. În toamna anului 2009, Inna obţinea un trofeu la premiile MTV Europe Music Awards, la categoria „Cel mai bun interpret român”.
Cele mai bune piese ale artiştilor români au intrat în competiţia Romanian Music Awards, organizată de Music Channel, pentru fiecare dintre cele 14 secţiuni! Inna, artista care a cucerit şi în 2009 cele mai multe trofee Romanian Music Awards, se mândreşte anul acesta cu cinci nominalizări.
Inna, vocea care a cucerit topurile internaţionale, surclasând-o în topul Billboard Hot Dance Airplay chiar şi pe Lady Gaga, este nominalizată la Romanian Music Awards 2010 la cinci dintre cele 14 categorii. Dacă anul trecut a câştigat marele trofeu la două dintre cele patru categorii la care a fost nominalizată, respectiv trofeul pentru Best Dance şi cel pentru Best New Act, la ediţia de anul acesta a Romanian Music Awards Inna a reuşit performanţa de a fi nominalizată la cinci secţiuni: Best Female, Best Album, Best Dance, Best Song şi Best Website.
_______________________________________ *Daca aveti probleme ce tin de admin, da`ti`mi un pm si rezolv. ~Traind in fiecare zi, mori cate putin!~
~Dumnezeu nu joaca zaruri cu universul! [A. Einstein.]~
pus acum 15 ani
Me & YoU 4 EvEr
Fan Din: Targoviste
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 332
Deci Inna este o pr****a. Nici macar nu stie sa vb engleza. Vai de capul ei. Ne face de ras .
_______________________________________
Khuntoria~
pus acum 15 ani
madu
Addicted Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 932
mie imi place de ea...piesele ei au ajuns demult peste hotare...na si l interviu ala o fost kam stangace da na oricine mai greseste
_______________________________________ make me wanna die
pus acum 15 ani
Candy_Girl_Love_Th
Moderator Din: Satu-Mare
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 3770
Si mie imi place..intr'un fel sau altu'. ADica are vreo doua piese faine. Toti o iubesc numa romani o fac de kkt ..asta facem noi ..romanii.
Modificat de Candy_Girl_Love_Th (acum 15 ani)
_______________________________________ *Daca aveti probleme ce tin de admin, da`ti`mi un pm si rezolv. ~Traind in fiecare zi, mori cate putin!~
~Dumnezeu nu joaca zaruri cu universul! [A. Einstein.]~
pus acum 15 ani
Antikku
Moderator Din: anoTHer place
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 1051
giiiina, pardon, iiiiiinna are si ea un renume facut de cine stie cine
dar are melodii care dupa cume a a recunsocut, prind la public si se vand deci uite asa ajunge romania cunsocuta bravo ei
_______________________________________ i`m dying for your kiss i never wanna miss
Sandara Park & Lee Min Ho - Kiss
pus acum 15 ani
Candy_Girl_Love_Th
Moderator Din: Satu-Mare
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 3770
Da, asa consider si eu Miku` Insfarsit cineva reuseste sa faca Romania cunoscuta..in sens pozitiv.
_______________________________________ *Daca aveti probleme ce tin de admin, da`ti`mi un pm si rezolv. ~Traind in fiecare zi, mori cate putin!~
~Dumnezeu nu joaca zaruri cu universul! [A. Einstein.]~
pus acum 15 ani
Alice C
Moderator Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1467
Eu nu o suport. Am auzit-o cantand live si am ramas uimita. Este o diferenta colosala intre piesele cantate playback si cele live. Nu are voce aproape deloc.
_______________________________________
pus acum 15 ani
Candy_Girl_Love_Th
Moderator Din: Satu-Mare
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 3770
Si eu am auzit`o live, Alice.
Doar refrenul nu e live, pe parcursul piesei. De ce? Romanii..cum ziceau, oricum nu o apreciaza..in rest...e 100% live. Nu, nu o apar..dar...asculta cum canta la inceput, etc. Poate ca mai incolo nu canta la fel ca si originalul, e ceva normal. Dar voce, are! Nu falseaza, nu nimic. Ca modifica piesa..si asta e normal. In general, la concerte artistii mai modifica ca sa para mai interesant In fine.
Modificat de Candy_Girl_Love_Th (acum 15 ani)
_______________________________________ *Daca aveti probleme ce tin de admin, da`ti`mi un pm si rezolv. ~Traind in fiecare zi, mori cate putin!~
~Dumnezeu nu joaca zaruri cu universul! [A. Einstein.]~
pus acum 15 ani
Candy_Girl_Love_Th
Moderator Din: Satu-Mare
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 3770
Si asta e live :
E super apreciata de straini. AM citit o groaza de comentarii pe youtube, iar cei care o injurau erau doar romanii..in rest toti o laudau. Unii din Sua se plangeau ca la ei nu prea merge la tv si nu gasesc deunde sa cumpere CD`ul original Hot...Bine, gata Nu sunt fana..dar apreciez exagerat de mult ca totusi, duce peste hotare muzica romana si face totusi o imagine foaret buna Romaniei!
_______________________________________ *Daca aveti probleme ce tin de admin, da`ti`mi un pm si rezolv. ~Traind in fiecare zi, mori cate putin!~
~Dumnezeu nu joaca zaruri cu universul! [A. Einstein.]~
pus acum 15 ani
ulex
Fan Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 246
Nu prea o sufar,si fara sa vreau sa jignesc pe nimeni e cam...prostuta...ati vazut cum vorbeste engleza,si odata la Radio in loc de "spanioli"a zis"spanieni"
_______________________________________ Nu te certa cu-n prost.In primul rand te cobori la nivelul lui,si te bate cu experienta!
pus acum 15 ani
miha_tokio_hotel
Fan Din: pitesti
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 496
Sincer,nici mie nu-mi place,niciodata nu mi-a placut.( fiecare cu parerile lui )
_______________________________________ Va voi iubi mereu
pus acum 15 ani
^cocolinho^
Fan Din: Th City - In Bil's bed!
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 285
Alta idioata care se crede printsesa microfonului! Dumnezeule mare,asta stie sa cante macar? este atat de proasta si este o tarfa..nu o inghit deloc si mai face si playback! ce urasc cel mai mult pe lumea asta este payback'ul..frate daca se considera asa bune vedete si asa talentate de ce puii mei nu canta live? Get a life Inna! dupa ce ca Romania este in mocirla tu mai rau o afunzi
Modificat de ^cocolinho^ (acum 15 ani)
_______________________________________ Ŧ●Icн ℓiεвε dicн вiℓℓ●Ŧ ×ღ×The future just begun×ღ× ×ღ×On the dark side of the sun×ღ×
pus acum 15 ani
miha_tokio_hotel
Fan Din: pitesti
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 496
Ce dura esti
Modificat de miha_tokio_hotel (acum 15 ani)
_______________________________________ Va voi iubi mereu
pus acum 15 ani
^cocolinho^
Fan Din: Th City - In Bil's bed!
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 285
cine eu ma?
da da'le dracu' de pitipoance ca ma scot din sarite
_______________________________________ Ŧ●Icн ℓiεвε dicн вiℓℓ●Ŧ ×ღ×The future just begun×ღ× ×ღ×On the dark side of the sun×ღ×
pus acum 15 ani
ulex
Fan Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 246
Deacord cu tn cocolinho
_______________________________________ Nu te certa cu-n prost.In primul rand te cobori la nivelul lui,si te bate cu experienta!
pus acum 15 ani
Alice C
Moderator Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1467
Eu am auzit-o cantand live intr-un club de aici de la mine din Galati. Deci a falsat la greu. Melodia originala nu se asemana deloc cu cea cantata de ea. Eu nu o jignesc ca celelalte fete, insa nu imi place. Si da, fiecare cu parerile lui. Poate nici voua nu va place o formatie pe care o ascult eu .
_______________________________________
pus acum 15 ani
miha_tokio_hotel
Fan Din: pitesti
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 496
Asa e Alice,gusturile nu se discuta.
_______________________________________ Va voi iubi mereu
pus acum 15 ani
^cocolinho^
Fan Din: Th City - In Bil's bed!
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 285
Chiar..
_______________________________________ Ŧ●Icн ℓiεвε dicн вiℓℓ●Ŧ ×ღ×The future just begun×ღ× ×ღ×On the dark side of the sun×ღ×
pus acum 15 ani
Candy_Girl_Love_Th
Moderator Din: Satu-Mare
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 3770
^cocolinho^ a scris:
Alta idioata care se crede printsesa microfonului! Dumnezeule mare,asta stie sa cante macar? este atat de proasta si este o tarfa..nu o inghit deloc si mai face si playback! ce urasc cel mai mult pe lumea asta este payback'ul..frate daca se considera asa bune vedete si asa talentate de ce puii mei nu canta live? Get a life Inna! dupa ce ca Romania este in mocirla tu mai rau o afunzi
Deci, te rog sa incerci sa folosesti un vocabular mai adegvat! Daca nu iti place ceva/cineva, poate altora le place..si daca tie nu`ti place, nu inseamna ca ea este tarfa sau proastaa! Pana si Tokio Hotel face playback! In ziua de astazi deja este un lucru normal! Serios o afunda? Draga mami, informeaza`te! A fost nominalizata ca cea mai buna voce a anului 2010, in Franta! Strainii o adora..! Inainte sa zici ceva, te rog eu, macar pe forum, informeaza`te! Stii ce inseamna pitipoanca? Nu is fana, dar apreciez ca a ajuns peste hotare cu muzica ei! N`am nimic cu tine, dar fii serioasa..nu asa se vorbeste! Iara daca e sa ma iau de fiecare lucrusor, ultimul tau comm este spam!
Modificat de Candy_Girl_Love_Th (acum 15 ani)
_______________________________________ *Daca aveti probleme ce tin de admin, da`ti`mi un pm si rezolv. ~Traind in fiecare zi, mori cate putin!~
~Dumnezeu nu joaca zaruri cu universul! [A. Einstein.]~
pus acum 15 ani
Antikku
Moderator Din: anoTHer place
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 1051
uita-te tu pe oytube sa vezi cum canta live nici eu nu prea ma dau in vant dupa ea, dar de voce, are voce
plus ca in franta se canta NUMAI live
_______________________________________ i`m dying for your kiss i never wanna miss
Sandara Park & Lee Min Ho - Kiss
pus acum 15 ani
Candy_Girl_Love_Th
Moderator Din: Satu-Mare
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 3770
Mda.. ziceam eu de informare! Nici mie nu`mi place, adica nah, are vreo doua piese care`s ok..la inceput nu mi`a placut deloc, dar am prieteni care is fani, si nah... Dar deaia nu sunt deacord sa se vorbeasca asa!
_______________________________________ *Daca aveti probleme ce tin de admin, da`ti`mi un pm si rezolv. ~Traind in fiecare zi, mori cate putin!~
~Dumnezeu nu joaca zaruri cu universul! [A. Einstein.]~
pus acum 15 ani
Alice C
Moderator Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1467
Nu conteaza daca suntem fani sau nu. Insa trebuie sa avem bunul simt sa nu jignim alte persoane. Nu conteaza daca-ti place sau nu cum canta acea persoana, iti pastrezi injuriile pentru tine. Nu este nevoie sa le imparti cu alte persoane. De aceea am si zis ceva mai sus ca eu nu am jignit-o ca celelalte fete... Nu mi se pare ok sa faci tarfa o persoana pe care nu o cunosti. Ai fost tu langa ea tot timpul ca sa vezi ca e tarfa? Ma indoiesc! Nici mie nu-mi place, insa nu imi permit sa o injur. Am zis pur si simplu ca nu-mi place si atata tot. Ar trebui sa te mai controlezi pe viitor cocolino.
_______________________________________
pus acum 15 ani
Candy_Girl_Love_Th
Moderator Din: Satu-Mare
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 3770
Mda..la asta m`am referit, dar nu stiu cat la suta m`a inteles.. Ea, adica INna[sa fie pe intelesul tuturor!] e o persoana realizata! E cunoscuta! Suntem 0 pe langa ea, cum o fii ea, dar, ea e renumita, noi nimeni..si totusi observ ca unii isi permit sa o jigneasca in halu` asta. SI totusi ma indoiesc ca daca ar fii langa ea, personal[live] ar avea curajul sa i le spuna in fata..
Modificat de Candy_Girl_Love_Th (acum 15 ani)
_______________________________________ *Daca aveti probleme ce tin de admin, da`ti`mi un pm si rezolv. ~Traind in fiecare zi, mori cate putin!~
~Dumnezeu nu joaca zaruri cu universul! [A. Einstein.]~
pus acum 15 ani
Alice C
Moderator Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1467
Nici eu nu as avea curajul sa-i spun ca nu imi place cum canta . Ba chiar imi imaginez ca as fi emotionata. Chiar as ruga-o sa-mi dea un autograf. Sunt sigura ca asta ar fi reactia mea.
_______________________________________
pus acum 15 ani
Candy_Girl_Love_Th
Moderator Din: Satu-Mare
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 3770
Sunt convinsa ca toti asa ar face... Bine Alice, dar tu nu vorbesti asa despre ea!
_______________________________________ *Daca aveti probleme ce tin de admin, da`ti`mi un pm si rezolv. ~Traind in fiecare zi, mori cate putin!~
~Dumnezeu nu joaca zaruri cu universul! [A. Einstein.]~
pus acum 15 ani
madu
Addicted Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 932
Daca nu avea voce sincer nu ajungea asa sus....nu sunt fana dar mi se pare ok...e dragutza tipa si are si piese faine
_______________________________________ make me wanna die
pus acum 15 ani
I_Love_Tom
Fan Din: Nikaieri..pretutindeni'h!
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 324
sunt deacord cu voi fetele..(madu alice shi lari)
_______________________________________ =pEnTrU cA DrAgOsTeA eXiStA!=
pus acum 15 ani
bitter
Fan Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 351
mie imi place de innnnnnnnnnnnnnnnnna si op sa-mi placa pana o sa pun mainiile pe piept nu de alta dar la baul bobociilor am imitat-o pe inna din mondenii si inca mi se mai zice inna
_______________________________________ love & rockets
pus acum 15 ani
Smile :]
Fan Din: Cluj...
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 408
Cum zic si Larisa si Alice,cocolino nu esti in stare sa judeci o persoana.Macar ea a ajuns sa fie cunoscuta peste hotare si sa cante in alte tarii.Dar ce alt cantaret din Romania a mai ajuns sa cante dincolo de plaiurile romanesti???Poate Accent si Inna,dar altii nu-mi amintesc sa fi cantat altundeva decat in Romania...Nu zic ca imi place Inna,dar sunt 2-3 piese care imi plac ....Si acum serios sa mergi la Europran Music Awards si sa nu stii engleza ???
_______________________________________ The vampire diaries <3 <3 <3
pus acum 14 ani
kat2108
Addicted Din: Silent Hill
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1289
mie nu imi place :P dar in fine, nu o injur nu de alta, dar pur si simplu n-am chef
am vreo 3 colege care o imita si cand o fak ma prapadesk p josh d râs
cred ca asta e tot ce „apreciez” la ea.
_______________________________________ Tell me did you see her face Tell me did you smell her taste Tell me what's the difference Don't they all just look the same inside?
~This is the life on Mars~
pus acum 14 ani
Smile :]
Fan Din: Cluj...
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 408
Acuma a ajuns si imaginea Pepsi. Daca nu existau Play&Win , nu auzea nimeni de ea
_______________________________________ The vampire diaries <3 <3 <3
pus acum 14 ani
K.
Super Fan Din: Tokyo.
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 781
O fi e frumoasa, dar talent nu prea are si mai are si o voce asa pitigaiata. Nu inteleg cum de astia se gasesc sa lanseze niste persoane atat de netalentate, chiar daca sunt frumoase.
_______________________________________
pus acum 14 ani
Candy_Girl_Love_Th
Moderator Din: Satu-Mare
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 3770
@Mile: Si daca nu exista Marius Moga nu exista nici Play&Win :]]
_______________________________________ *Daca aveti probleme ce tin de admin, da`ti`mi un pm si rezolv. ~Traind in fiecare zi, mori cate putin!~
~Dumnezeu nu joaca zaruri cu universul! [A. Einstein.]~
pus acum 14 ani
Smile :]
Fan Din: Cluj...
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 408
Mno bun daca nu exista Moga nu exista Morandy si Play&Win, iar daca nu existau Play&Win nu exista Inna. E bine asa?
Modificat de Smile :] (acum 14 ani)
_______________________________________ The vampire diaries <3 <3 <3
pus acum 14 ani
Smile :]
Fan Din: Cluj...
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 408
Scuzee de dublu post. Nu stiu ce are pc`ul asta
Modificat de Smile :] (acum 14 ani)
_______________________________________ The vampire diaries <3 <3 <3
pus acum 14 ani
Smile :]
Fan Din: Cluj...
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 408
Miii de scuzeee.. cred ca are virusi ca merge foarte greu si de aia is triple posturile. Larisa te rog muult sa le stergi
Modificat de Smile :] (acum 14 ani)
_______________________________________ The vampire diaries <3 <3 <3
pus acum 14 ani
Mada2009
Fan Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 263
Bravo ei ca are succes, dar nu are voce, cu toate astea, as vrea si au norocul ei
_______________________________________
pus acum 14 ani
Smiley
Little TH Fan Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 91
Mie mi se pare o cantareata buna, cu voce, care a ajutat Romania intr-un fel sau altul! Canta bine si e frumoasa din punctul meu de vedere. P.S.: Imi place de Moga
pus acum 14 ani
kat2108
Addicted Din: Silent Hill
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1289
P.S.: Nu imi place de Moga.
_______________________________________ Tell me did you see her face Tell me did you smell her taste Tell me what's the difference Don't they all just look the same inside?
~This is the life on Mars~
pus acum 14 ani
Smile :]
Fan Din: Cluj...
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 408
P.S. : Is de acord cu Mandarinna =]]
_______________________________________ The vampire diaries <3 <3 <3
pus acum 14 ani
kat2108
Addicted Din: Silent Hill
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1289
P.S.: Va iubesc anyway.
_______________________________________ Tell me did you see her face Tell me did you smell her taste Tell me what's the difference Don't they all just look the same inside?
~This is the life on Mars~
pus acum 14 ani
Candy_Girl_Love_Th
Moderator Din: Satu-Mare
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 3770
Da, si mie imi este simpatic Moga xD Asa, Inna mi se pare si mie ca a realizat ceva in viata si ca nu prea suntem in masura sa o criticam. Spre deosebire de ea, noi suntem persoane necunoscute. :]
Modificat de Candy_Girl_Love_Th (acum 14 ani)
_______________________________________ *Daca aveti probleme ce tin de admin, da`ti`mi un pm si rezolv. ~Traind in fiecare zi, mori cate putin!~
~Dumnezeu nu joaca zaruri cu universul! [A. Einstein.]~
pus acum 14 ani
kat2108
Addicted Din: Silent Hill
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1289
Eu sunt de moda veche.
_______________________________________ Tell me did you see her face Tell me did you smell her taste Tell me what's the difference Don't they all just look the same inside?
~This is the life on Mars~
pus acum 14 ani
RoxeTTe
Little TH Fan Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 174
Romanii mereu s.au priceput sa critice persoanele care au ajuns in top prin munca. O critica pe Inna, care pana la urma este singura persoana la ora actuala care ne reprezinta tara in alte tari si o face bine. Bineinteles, daca nu esti o mahalagioaica si proasta facuta pachet nu te apreciaza nimeni. Sau daca nu.ti arati Anumite parti ale corpului prin videoclipuri sau pe scena esti invizibil. Inna a ajuns unde a ajuns prin munca. Si degeaba spun unii ca nu are voce, pt ca are, a fost pregatita de aceeasi profesoara ca si Cream si este cea mai buna profesoara din Mangalia, Constanta si cam toata Dobrogea. Romanii merg pe deviza "macar sa moara si capra vecinului" adica daca eu nu sunt cunoscuta macar sa.i critic pe cei care au ajuns sus. Am fost in proiecte internationale in alte tari si absolut toti pe care i.am cunoscut din alte tari, cum ar fi Bulgaria, Polonia, Ungaria, Italia, Germania, Letonia, Turcia, Portugalia, Grecia, Cipru etc, toti o stiau pe Inna si o apreciau. Si cica ea ne face de ras, dar cand noi dam commenturi la videoclipurile ei sau la paginile despre ea ca este o panarama, ca ne face tara de ras si asa mai departe, oare cine face mai mult tara de ras?
Modificat de RoxeTTe (acum 14 ani)
_______________________________________ Viata este o ciudata comedie care amesteca impreuna si dureri si bucurii, punand lacrimi langa zambet si zambet langa plans . - Alexandru Macedonski
I got places to go, people to see Ain't fucking with a BITCH like ME !
pus acum 14 ani
Smile :]
Fan Din: Cluj...
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 408
Raspuns : Noi !! =]
Este adevarat ce ai scris RoxeTTe, dar romanii nu stiu sa aprecieze ce au [sincer, mie nu`mi place Inna de loc, si nu zic ca eu nu am zis nimica, pt ca am zis o multime de lucruri despre ea, aici sau in "real life"], dar si Accent [sau cum se scrie ] sunt aproape la fel e cunoscutii ca si Inna si alte vedete/cantaretii. Despre Dragusanu si Crudu, care is si ele "mari vedete" din cate stiu nu au ajuns sa se aude si in alte tari. Dar revenind la ideea principala, mai sunt si alti romanii care au ajuns vedete in alte tari cel putin =]
_______________________________________ The vampire diaries <3 <3 <3
pus acum 14 ani
kat2108
Addicted Din: Silent Hill
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1289
Ma incadrez in categoria care o blameaza pe Inna. Nu pot ascunde faptul ca urasc tipele de genul (ca sa nu zic cuvantul cu `p`). Nu pot accepta anumite chestii.
_______________________________________ Tell me did you see her face Tell me did you smell her taste Tell me what's the difference Don't they all just look the same inside?
~This is the life on Mars~
pus acum 14 ani
Smiley
Little TH Fan Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 91
Eu sunt perfect de acord cu RoxeTTe. Eu sunt pro Inna. Si chiar daca n-as fi, nu cred ca as injura-o sau ceva, pentru ca trebuie apreciata munca pe care o depune...
pus acum 14 ani
Alice C
Moderator Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1467
Si eu cand am zis ca nu are voce voi nu m-ati crezut! Am dovada! Exact asa a cantat si cand a fost invitata la un club din Galati. A falsat!
Ma rog, nu ma pasioneaza cu adevarat vocea ei. Daca aud o melodie de-a ei la radio si suna bine atunci e OK, insa niciodata nu m-as mai duce undeva unde ea canta. Nu se merita sa dau bani pe o prestatie ce nu e de calitate. Acum de exemplu imi place aceasta melodie de-a ei :
P.S. De ce se practica spiritul de turma pe forum? Sunt curioasa.
_______________________________________
pus acum 14 ani
Candy_Girl_Love_Th
Moderator Din: Satu-Mare
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 3770
Refrenul a fost destul de okay:-? la inceput a falsat de m`au durut urechile.
_______________________________________ *Daca aveti probleme ce tin de admin, da`ti`mi un pm si rezolv. ~Traind in fiecare zi, mori cate putin!~
~Dumnezeu nu joaca zaruri cu universul! [A. Einstein.]~
pus acum 14 ani
RoxeTTe
Little TH Fan Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 174
In primul rand nimeni, dar absolut nimeni nu ar fi introdus.o in lumea muzicala daca nu avea voce. In al doilea rand, intr.adevar la stilul de a canta tare nu se descurca pt ca nu are voce puternica. Nu ii iau apararea, dar deja e o moda ca toata lumea sa critice vedetele care muncesc. Si nu a fost niciun spirit de turma, mi.am spus parerea si lumea a fost de acord. (: Ah si daca e sa o luam cu dovezi si chestii, uita.te la videoclipul de mai jos. Incercati sa va puneti in pielea celor pe care ii criticati cand faceti asta. Nimeni nu e prefect si daca ii jignim sau criticam nu rezolvam nimic. Deobicei lumea imi zice ca sunt o scorpie nenorocita, poate si de data asta am fost, dar stiu cum e sa fi criticat din afara si urasc chestia asta.
Modificat de RoxeTTe (acum 14 ani)
_______________________________________ Viata este o ciudata comedie care amesteca impreuna si dureri si bucurii, punand lacrimi langa zambet si zambet langa plans . - Alexandru Macedonski
I got places to go, people to see Ain't fucking with a BITCH like ME !
pus acum 14 ani
Alice C
Moderator Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1467
Scuza-ma Roxete, insa nu-mi amintesc sa o fi jignit pe Inna. Ca fapt divers afla ca am dreptul la propria parere si atata timp cat mie nu-mi place vocea ei[ e pitigaiata] e doar problema mea. Nu-mi pasa cum iti spune tie lumea, ca pana la urma nu despre asta trebuie sa vorbim la " Inna" ,nu? Critic ca am dreptul la parere si nu-mi interzice absolut nimeni asta. Cand o sa jignesc o persoana atunci imi voi cere scuze, insa pana atunci sa incercam sa ne pastram cu picioarele pe pamant si sa nu ne aruncam cu capul inainte in niste discutii in contradictoriu care nici nu-si au rostul.
_______________________________________
pus acum 14 ani
RoxeTTe
Little TH Fan Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 174
Uite ce e prieteno, eu nu am zis de tine ca ai jignit.o, vorbeam la modul general. Si nu cred ca ti.am interzis tie ceva. Scumpo, e treaba ta ce zici despre cine vrei tu, nu ma afecteaza pe mine cu nimic. Eu ti.am explicat anumite chestii, cum ar fi faza cu turma. Daca niste persoane sunt de acord cu ce am zis nu inseamna ca e turma, ci doar ca mi.au dat dreptate. Nu am nimic cu tine alice si nu vreau sa incepem o cearta inutila, avand in vedere ca nici nu ne cunoastem, asa ca eu zic sa ne oprim aici pana nu stricam aspectul acestei pagini si terminam cu o cearta urata inceputa dintr.o prostie
Modificat de RoxeTTe (acum 14 ani)
_______________________________________ Viata este o ciudata comedie care amesteca impreuna si dureri si bucurii, punand lacrimi langa zambet si zambet langa plans . - Alexandru Macedonski
I got places to go, people to see Ain't fucking with a BITCH like ME !
pus acum 14 ani
Alice C
Moderator Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1467
Calmeaza-te Inspira , expira. Nu-mi mai spune prieteno sau scumpo Unu la mana, eu nu ti-am cerut explicatii. Doi, nu ma cert cu tine. Te certi singura, deoarece tu esti singura care sare ca arsa. Cat despre turma, nu am zis nimic de turma in comentariul anterior deci nu inteleg de ce reiei o chestie zisa acum mult timp in urma, acum. Si da, ai si tu dreptate intr-o privinta. Asta trebuie sa inceteze!
Modificat de Alice C (acum 14 ani)
_______________________________________
pus acum 14 ani
RoxeTTe
Little TH Fan Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 174
Tu esti singura care se enerveaza. Eu nu ma enervez, nu.mi sta in fire. As putea continua aceasta discutie, dar nu prea imi face placere. Ma scuzi. Nimic personal. Poate doar putin. Hai, ne mai vedem pe forum. Pupii
_______________________________________ Viata este o ciudata comedie care amesteca impreuna si dureri si bucurii, punand lacrimi langa zambet si zambet langa plans . - Alexandru Macedonski
I got places to go, people to see Ain't fucking with a BITCH like ME !
pus acum 14 ani
kat2108
Addicted Din: Silent Hill
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1289
6277 la mana, incetati. Ca fapt divers, Inna aduce numai certuri
_______________________________________ Tell me did you see her face Tell me did you smell her taste Tell me what's the difference Don't they all just look the same inside?
~This is the life on Mars~
pus acum 14 ani
Alice C
Moderator Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1467
Si totusi Kat, cine te-a intrebat? Am incetat, deci nu-ti inteleg interventia.
_______________________________________
pus acum 14 ani
kat2108
Addicted Din: Silent Hill
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1289
Ca sa ma asigur ca traiti amandoua pana urmatoarea zi, d-aia De fapt, nu e frumos cand oamenii se cearta p-aici din cauze minore. Fiecare are dreptul la o opinie. Este urat cand mereu cineva vrea sa aiba ultimul cuvant.
End offtopic.
Concluzie: Tot nu imi place Inna xD Poti sa mi-o bagi in cap si cu sapa ca tot nu intra. >: )
_______________________________________ Tell me did you see her face Tell me did you smell her taste Tell me what's the difference Don't they all just look the same inside?
~This is the life on Mars~
pus acum 14 ani
DraKu-N Persoana
Little TH Fan Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 112
Sincer nu-mi place Inna , dar apreciez faptul ca macar ea a reusit sa faca si biata Romanie cunoscuta. Nu imi place Inna pentru ca de doi ani nu mai ascult muzica POP deloc. M-am saturat sa ascult muzica pop in care daca nu te dezbraci putin deja nu mai esti ascultat, nu mai esti in Top. Unde o disparut muzica de calitate? Acum oricine ajunge pe val, sa zic asa si ma refer la Kamelia,daca nu era verisorul ei, George Hora, ea nu era in lumea muzicii sau cel putin asa departe. Eu admit si respect mult vedetele care au luat-o de jos, dintr-o saracie de nedescris ( Connect-R , Flo Rida), sau care au ajuns unde au ajuns datorita munci...din nou vb de Connect-R , Flo Rida, CRBL , Inna. Sunt destule persoane care au stiu ce inseamna sa muncesti si care stiu si acum. Acum nu mai ascult nimic ce tine de muzica POP.
_______________________________________ If you laugh You do not laugh If you cry Do you weep not If you feel You feel nothing Because you're without love
pus acum 14 ani
kloddi
Little TH Fan Din: Ploiesti
Inregistrat: acum 14 ani
Postari: 75
Sincer , imi plac unele melodii ale Innei , adica suna bine :] . Apreciez mult ca a reusit sa faca cunsocuta Romania in sens pozitiv . Live , pot sa zic ca nu canta excelent , poate nici macar bine , dar asta nu e problema mea . Atata timp cat ea nu ne face de ras e totul OK . Un lucru este sigur , s-a maturizat ca orice artist . A ajuns departe , lucrul asta e cert ! A muncit ca sa ajunga acolo unde este acum iar asta este un lucru de admirat .
In concluzie felicitari Innei ca a ajuns pana aici si sa o tina tot asa ! Macar avem cu cine sa ne mandrim !
Sa se inteleaga ca nu sunt fana Inna :]
_______________________________________ Oriunde am trai, indiferent cine suntem, toti suntem marginiti de granite ... unele reale, altele imaginare. Multi accepta sa traiasca intre aceste granite. Altii sunt fortati sa o faca. Dar unii simt nevoia sa evadeze, chiar daca ceea ce se afla dincolo este si infricosator si necunoscut.