kat2108
Addicted
 Din: Silent Hill
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 1289
|
|
ei!!!
a venit si continuarea
sper sa va placa :P
Mă enervez după citesc atâtea minciuni și închid laptopul. Mă trântesc în patul moale în care au stau probabil sute de alte persoane, poate și copii, bătrâni sau chiar doi îndrăgostiți. Adorm în timp ce meditam la toate astea. În ciuda a ceea ce mă așteptam să se întâmple nu am visat-o pe mama.
Mă trezesc ca arsă din senin în toiul nopții. Simțeam un fior de gheață pe spatele meu cald. Mă uit în stânga și în dreapta dar nu văd pe nimeni și nimic. Mă pun la loc în plapumă și încerc să adorm la loc dar, fără niciun rezultat. Mă scol iar din pat și mă duc în baie și mă uit în oglindă. Cearcănele îmi atârnau sub ochii dându-mi un aspect groaznic, mă spăl pe față și pe dinți trezindu-mă încetul cu încetul.
După ce termin siesta din baie ies pe balconul apartamentului din hotelul din centrul Berlinului și privesc în față. Sunt mândră de faptul că am ajuns aici și pot să spun că drumul spre succes nu e atât de ușor precum spun alții. Am făcut multe sacrificii pentru a ajunge aici, în Berlin. Mi-aș fi dorit să mă fi născut aici, să fi mers la o școală de aici, să vorbesc germana nu spurcata asta de română.
Soarele îmi apare mândru în fața ochilor trimitând raze fine de lumină și căldură spre chipul meu palid. O briză răcoroasă m-a forțat să intru înapoi în apartament.
Mă uit la ceas și observ că mai sunt fix 12 ore până la Marele Eveniment, Wacken Open Air Festival 2011. Fac patul pentru că așa sunt eu obișnuită și mai fac și puțină curățenie în camera de hotel. Mă îmbrac în niște haine de casă și îmi prind coama neagră într-o coadă, mă dau cu puțin fond de ten ca să ascund cearcănele.
Cobor la parterul hotelului, la restaurant. Intru timidă și observ că nu era nimeni. Mă rog, e ora 7, încă nu au deschis...
Ies din hotel și mă uit în stânga și în dreapta. Nu era nimeni, străzile erau pustii, nicio mașină nu trecea, niciun zgomot nu se auzea. Mă plimb țanțoșă prin peisajul șters, fără viață dar încet, încet străzile Berlinului se umplură cu zeci de oameni, apoi sute, pierzându-te prin mulțime. De teamă să nu mă pierd ca un copil neajutorat mă întorc la hotel și observ că restaurantul s-a deschis. Intru acolo și iau micul dejun.
Restul zilei a trecut foarte repede. Mi-a luat în jur de o oră să mă hotărăsc cu ce să mă îmbrac pentru festival. Mă fardez smokey eyes, aplic un strat de gloss și mă dau cu puțină pudră și puțin parfum, la final îmbrăcându-mă cu hainele alese: o rochiță de vară albastră și o pereche de pantofi cu toc. La ținută mai adaug și o geantă tip plic tot neagră. Îmi prind părul într-un coc lăsându-mi câteva șuvițe rebele să îmi împopoțoneze fața.
Ajung în fața hotelului unde „mă” aștepta o limuzină neagră. Spun „mă” deoarece tocmai când mă îndreptam spre automobil cine credeți că intră? Tokio Hotel, normal. Ce, știu românii să îmi închirieze și mie o sărăcie de limuzină? Nu! Cât de mult mă enervează țara asta.
Până la urmă iau un taxi și îi dau adresa șoferului rușinată de situație. Cine a mai pomenit divă să meargă cu taxiul, mai bine făceam autostopul și sigur mă lua vreo mașină luxuasă.
Ajung repede la festival, acolo erau foarte mulți oameni, de toate vârstele. Intru în backstage unde, surpriză, dau de formația cu pricina. Tom se uită iar în decolteul meu și îmi vine să-l plesnesc. Bill stătea pe un scaun gigant în fața unei oglinzii uriașe iar o fată cam de 26 de ani îl machia. Georg era cu bass-ul în mână și repeta un cântec ciudat. Gustav nici nu m-a observat când am intrat, fiind cu căștiile în urechi și cu bețele în mână.
Plec spre altă cameră a backstage-ului, unde erau mai multe formații de rock, ale căror membrii ori discutau, ori se machiau, ori repetau cântece. Îmi atrage atenția un băiat cu ochelari negri de soare, parul blond, înalt, care nu părea mai în vârstă de 23 de ani. Lângă ei erau alți doi baieți care vorbeau. Stau în mijlocul unei camere din backstage și mă holbez la trei băieți, nu cred că m-au observat, sunt prea concentrați la ceea ce fac. Mă întorc și dau să plec dar aud pe cineva care mă strigă în engleză.
-Stai! Cine ești? Ești din staff? mă întreabă băiatul cu părul blond.
-Numele meu este Maria și, nu, nu sunt din staff, sunt cântăreață.
-Îmi pare rău că te-am confundat dar, aici sunt numai formații, ești cu formația?
-Nu, nu am formație, cânt singură. Și tu ești...?
-Oh! Am uitat să mă prezint, numele meu este Jared Leto, solistul thirty seconds to mars.
-Îmi pare bine... Eu o să plec, trebuie să mă duc la make-up.
-Stai! Înainte să pleci dă-mi, te rog, numărul tău de telefon.
Facem schimb de numere de telefon și îmi i-au la revedere, plecând la make up. Surpriză din nou! Stau în aceași cameră cu Mr. Bill și Mr. Tom. Mă așez pe un scaun în fața oglinzii, chiar lângă Bill și sunt machiată de aceași fată ca el.
Fără să îmi dau seama fata acea termină make up-ul meu iar Tokio Hotel se duc pe scenă, fiind rândul lor să cânte. Nu am putut să nu observ că au făcut playback și drept ca răzbunare pentru că Tom se holba la sânii mei o să spun ceva.
Termină și ei de cântat, pardon, de făcut playback și urmez eu. Urc timidă pe scenă cu un microfon simplu în mână și cânt. Toată lumea era impresionată de vocea mea și mi-au cerut un bis. La care eu le-am spus „fanilor” mei:
-Sunteți cei mai grozavi fani din lume! Vă iubesc! Și pentru a vă dovedii asta, o să cânt biss-ul. Dar, înainte de asta, aș vrea să vă spun că eu cânt live, NU CA ALȚII! Acum toate fiind spuse, asta e pentru tine, Berlin!
APP: sorry rebecca ca nu am putut vb azi pe mess, am avut treaba cu sc.....
_______________________________________
Tell me did you see her face
Tell me did you smell her taste
Tell me what's the difference
Don't they all just look the same inside?
~This is the life on Mars~
|
|
)
. Succes fetelor!
.
]
..sunt curioasa
30 de ani?!:-o
. Astept continuarea 
