|
|
@ alice: Bine ai venit la topicul meu. Imi pare bine ca ti-ai facut timp sa treci pe aici.  Eu am gandit personajele cat mai aproape de realitate. Adica genul de oameni care nu vor sa isi complice vietile inutil in casnicie sau relatii care scartaie. Tocmai asta e farmecul celor doi, sunt foarte apropiati dar departati in acelasi timp.
O sa fiu mai explicita prin ficul propriu-zis. 
@ madu: Bine ai venit si multumesc. Ai punctat bine, Tom este intr-adevar diferit de imaginea care i-a fost creata pana acum in ficuri. L-am gandit ca pe un om cu capul pe umeri.
@ kat: Relatia lor e complicata intru totul. O sa vezi pe parcurs.
@ rebecca: Multumesc mult. M-am descurcat binisor la simulare  O sa vezi ce se intampla in continuare. Nu vreau sa dau din casa.
***Nextul urmator o sa fie mai lung, pentru ca in weekend o sa fiu plecata si am promis ca o sa ma revansez. ^^
Cina se incheie fara alte evenimente neplacute. Ajuns in apartamentul sau, Tom aprinse toate luminile si televizorul. Nu avea chef sa fie singur, simtea nevoia de a avea pe cineva aproape. Pe cine era sa sune in mijlocul noptii, cand toti apropiatii lui erau, probabil, cu familia sau prietenii? Televizorul avea sa-i tina companie in aceasta seara. Se tolani in patul matrimonial, nu inainte de a-si fi asezat la locul lor hainele pe care le purtase in seara respectiva. Obsesia lui pentru ordine facuse deja inconjurul lumii, iar prietenii apropiati isi permiteau sa-l tachineze intotdeauna pe tema asta. In coltul camerei, pe fotoliu, zacea camasa de noapte a lui Camille, cea pe care o uitase cu cateva luni in urma. Nu si-a putut gasi curajul sa i-o inapoieze, caci simtea ca ruptura va fi definitiva atunci cand nu vor mai avea lucruri in comun.
Sentimentele-i erau contradictorii; tinea la Camille si voia sa intemeieze impreuna o familie, dar era legat de viata extraconjugala, chiar daca escapadele nu erau dese. Isi spusese de nenumarate ori ca ea nu merita una ca asta, ca era prea buna pentru el, dar tentatia era prea mare. Iar Camille stia asta, de asta nu i-a reprosat niciodata nimic. Asta pana cand firul dintre ei s-a rupt, si despartirea a fost inevitabila. Amandoi erau raniti, dar le era prea teama sa o ia de la capat.
~*~
Cafeaua statea pe jumatate consumata in ceasca ei preferata, iar Camille se plimba de colo-colo prin camera. Dormise bine, se simtea odihnita, si, pentru prima data in luni bune, se simtea capabila de un nou inceput. Se privi in oglinda si constata cu uimire ca chipul era in perfecta armonie cu spiritul. Apuca telefonul si forma un numar, asteptand pana cand persoana de la capatul celalat a raspuns.
- Buna, iubitule, chicoti ea. Stiu ca e inca devreme, dar voiam sa te intreb daca putem pranzi impreuna azi.
Zambi satisfacuta prvindu-se din nou in oglinda.
- Perfect, ne intalnim acolo.
Ziua incepuse cum nu se putea mai bine. Filmarile erau in toi, si, desi programul era incarcat, Camille se simtea in putere si mai proaspata ca niciodata. Pe platou toata lumea era prietenoasa. Paparazzii erau, ca de obicei, pe urmele ei, dar vestile despre divortul cu Tom erau deja istorie antica. Acum vanatorii de stiri se preocupau de evolutia carierei, desi mirosisera ceva si in viata amoroasa. Incerca sa-l tina pe Joseph cat mai departe de tabloide. Nu voia sa se repete povestea cu Tom, dar paparazii erau oricum pe urmele amandurora si titluri cu iz de scandal aparusera deja in presa: Camille a trecut cu bine peste divort, acum se vede cu Joseph Levitt. Incepuse sa nu-i mai pese, acum ca golurile din suflet erau umplute de o prezenta masculina atat de placuta ca Joseph. Se purta exemplar, era un gentleman si ii dovedea cu fiecare ocazie cat de mult tine la ea. Era o a doua sansa la iubire.
Nici Tom nu o ducea prea rau. Fusese vazut deseori cu modelul Helena Burkhart, iar zvonurile circulau cum ca acestia aveau o relatie serioasa. Nu mai tinuse legatura cu Camille asa cum o facuse pana atunci, de teama ca n-o sa poata renunta defitiv la ea daca se vedeau in continuare. Citea toate stirile in care era pomenit numele ei, si ii mai trimitea cate un mail din cand in cand pentru a se pune la curent.
Intr-o seara, pe cand nerabdarea si curiozitatea atinsesera cote extreme, Tom se pomeni ca suna la usa lui Camille fara sa fi anuntat macar vizita. De cum degetul facu contact cu butonul interfonului, zeci de idei navalira deodata in mintea sa „Daca e cu el acum, ce explicatie o sa dau? Ce motiv are fostul sot sa o viziteze in timpul noptii? Oare mai vrea sa ma vada? Nu am mai sunat nici nu mai stiu de cand si acum apar in fata usii ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.” Usa se deschise, iar drumul cu liftul nici macar nu-i dadu timp sa-si traga sufletul. Ezita cateva momente in fata usii de la intrare, apoi ciocani de cateva ori. Usa se deschise aproape imediat, iar in prag statea Camille, infasurata intr-un halat vaporos, cu cateva suvite ude atarnandu-i pe umeri.
- Tom, ce cauti aici la ora asta? Scuza-ma tocmai am iesit din dus. Intra, te rog.
Se dadu la o parte facandu-i loc sa treaca si il indemna sa inainteze catre living.
- S-a intamplat ceva? Il intergoga ea.
- Nu, totul e in regula. Nu te deranjez, nu...?
Cerceta imprejurimile cu privirea, de parca astepta ca in orice clipa Joseph sa apara din incaparea alaturata si sa-l ia la rost. Camille ii citi gandurile si ii spuse pe un ton linistitor.
- Nu e aici, stai linistit.
Corpul lui Tom se detensiona imediat, si parca reusea sa respire mai bine, de fapt, parca abia acum respira cu adevarat.
- Ce bine, pentru ca, stii... nu vreau sa para ciudata vizita asta neasteptata. Nu vreau sa crezi ca...
Lasa fraza neterminata, pentru ca ea nu-i mai dadu ocazia sa o termine. Aproba cu o miscare a capului, lasandu-i sa inteleaga ca stia ce voia sa spuna. Tom venise sa vada cum se mai simte, sa vorbeasca, sa se apropie din nou de ea. Camille intelegea foarte bine reactia lui, pentru ca si ea ar fi facut la fel. Era imposibil sa rupa toate legaturile, dupa ce atata timp si-au impartit toate secretele.
- Imi pare bine ca esti aici, Tom, zambi ea. Te-a vazut cineva venind aici?
- Nu, nu cred. Nu era nimeni afara.
Ii zambi inapoi, apoi o privi amanuntit. Nu se schimbase deloc, era aceeasi fiinta fermecatoare, gratioasa, mereu sigura pe ea. Privirea i se opri asupra degetului ei de la mana stanga, in jurul caruia stralucea singura bijuterie pe care Camille o purta in seara aceea. Un nod ii bloca traheea, imipiedicandu-l sa respire corespunzator, iar degetele aplicau o presiune uriasa pe genunchii flexati. Se aseza mai comod in fotoliu, apoi isi drese vocea incercad sa isi recapete calmul.
- Uite, imi pare rau ca am venit neanuntat. Nici macar nu stiam ca e atat de serioasa relatia voastra... sper ca nu ti-am pricinuit necazuri.
Ea observa privirea lui atintita asupra degetului sau, apoi lasa sa-i scape un chicotit subtire. Privi din nou inelul, apoi scutura din cap, de parca nu-i venea sa creada.
- O sa crezi ca sunt nebuna, incepu ea, dar fac asta aproape in fiecare seara cand sunt singura. Tom, asta e verigheta noastra. Intre mine si Joseph n-o sa fie niciodata ceva atat de serios.
El inghiti in sec si o fixa cu privirea. Nu se asteptase la asta... nu se asteptase ca dupa atata timp, Camille sa tina inca la obiceiurile lor de cuplu. Si el pastrase verigheta, dar nu o purtase niciodata, nici chiar cand se simtea singur. Uitase complet de acest simbol al uiniunii si acum i se parea o prostie ca nu a purtat-o niciodata in serile in care doar televizorul ii tinea companie.
- O port cand ma simt singura. Imi aduce aminte de momente placute si ma ajuta sa trec peste perioade dificile, continua ea.
Tom se aseza langa ea si o prinse in brate. Mirosul ei ii invada toate simturile, iar amintirile navaleau din ce in ce mai puternice in mintea lui. Isi amintea toate momentele in care obisnuiau sa stea imbratisati si sa discute despre lucru, sau despre nimicuri cotidiene, despre cum luau micul dejun impreuna sau despre cum mirosul acesta familiar il intampina de fiecare data cand se intorcea acasa dupa vreo noapte petrecuta intr-un pat strain. O saruta pe frunte fara sa-i dea drumul din stransoare.
_______________________________________
We fucked up bigger and better than any generation that came before us!
|
|
(