teeaAddicted
Postari: 1421
|
|
ok, am pus doar descriere, sper ca nu fie plictisitor :-S  ____________________________________________________________________ IV. Bill mergea pe strazile goale, luminate de felinare verzui. Intalnirea cu Halle i se paruse obositoare si penibila. Ii era sila de el insusi. Se invinuia ca totul mersese prost din cauza lui si a imposibilitatii sale de a articula doua cuvinte in fatza unei fete. Acum tot ce voia sa simta era aerul deosebit de rece al noptii de noiembrie, care ii intepa fata, facand ca tot ceea ce-l durea atunci sa iasa la suprafata. Trecuse de miezul noptii de cand parasise casa lui Deidre si acum hoinarea putin, hotarandu-se sa aleaga drumul cel mai lung spre casa, ca sa poata sa se plimbe in voie. Si ce pana la urma? Ea nici nu-l va mai vedea pana acum. Halle! Nici macar nu-i placea numele ei. Era de o mie de ori mai presus decat ea. Stia el. De aceea nici nu se potriveau. Dar daca ea va aduce vorba despre el si altcuiva? Daca el va deveni subiectul unor barfe ieftine, spuse pe mare, in timp ce ea si alte nebune isi salveaza balenele? Gandul asta il infiora pe Bill. Un caine negru ii iesi in fata si incepu sa il latre: -Pieri din calea mea! Javra! Tipa la caine, vrand sa arunce cu ceva in el. Lua o piatra in mana, iar cainele fugi. „Asta imi mai trebuia acum! Gandi el. Un caine care sa ma muste! Trebuia poate sa ajung la spital muscat de un caine, ca noaptea asta sa fie perfecta. Cine stie? Intalneam o asistenta dragutza si disperata de atatea ore de stat langa mosi care horcaie. Poate ma placea. Poate ca reuseam sa am si eu o conversatie normala pe ziua de azi in afara de un tip gay, care se gudura pe langa mine si o ecologista psihopata!” Gandindu-se la toate astea, Bill ofta adanc. Ajunsese deja pe Halvdan Svartes gate. Isi scoase din buzunarul paltonului cartela de la interfon, pe care o puse in contact. Merse pana la lift si intra, apoi apasa butonul 5. I se parea ca liftul merge teribil de greu in noaptea asta. Cum intra in apartament, isi lasa cartelele si mobilul pe masa, apoi isi dadu paltonul jos. Il intampinara ferestrele uriase, care aveau o vedere superba asupra orasului iluminat. Bill admira pentru cateva secunde totul, apoi merse sa faca dus. Isi dadu iar drumul la tv, ca sa auda totusi o voce. „...-I tried taking pictures, but they were so mediocre. I guess every girl goes through a photography phase. You know, horses... taking pictures of your feet...” „Lost in translation”... Schimba repede postul. Vazuse filmul asta de 2 ori. Intra in cabina de dus si lasa apa sa curga peste el. 10 secunde. Atat ar fi durat sa ia lama de pe chiuveta si sa termine odata cu toata povestea asta plictisitoare si patetica, care se numea viata sa. Dar ii era prea frica sa se sinucida. „Nici macar de asta nu sunt in stare...Nu sunt in stare de nimic!”isi zise el, punandu-si mainile pe fatza. Iesi din dus in cele din urma si se aseza in patul urias. Anna, tipa care ii facea curat in apartament, avusese grija de toate. Ii facuse patul si ii pusese o bomboana de menta pe perna, ca atunci cand va ajunge acasa, sa o gaseasca. Dar lui Bill ii trebuia ceva mai mult decat o bomboana de menta in seara asta. Merse in living si isi lua din bar o sticla de Scotch. Cateva cuburi de gheata din curaçao, care sa faca bautura albastra si sa mai coloreze putin Scotch-ul. Puse totul in pahar. Il bau pana la ultima picatura. Si isi mai puse unul. Sau doua. Sau mai multe... Era duminica seara. De fapt luni. Trecuse deja duminica de acum. A doua zi trebuia sa mearga la facultate si el urma sa se trezeasca mahmur. Daca ar fi putut, ar fi facut cursuri acasa, caci sa se trezeasca in fiecare dimineata si sa se deplaseze pana pe Problemveien gate, la Universitate, i se parea asa de obositor si enervant. Tot ce voia era sa stea singur, el si pianul lui si sa exerseze acasa, in voie, cu o bautura sofisticata, care sa-i dezmorteasca putin creativitatea. Avusese mereu probleme la scoala, pentru ca totul i se parea aiurea. Voia sa traiasca dupa propriul lui program, dupa propriile lui reguli de viata. Isi urase profesorii din liceu, iar ei il urasera, pentru caracterul sau dificil. Caci intr-adevar, Bill putea avea uneori un caracter dificil. Putea fi timid, era timid si cuprins mereu de o anxietate ce il urmarea, dar isi ascundea totul in aroganta. Asa ca, la suprafata, putea parea arogant. Intr-adevar, nu nimerise la cel mai bun liceu. Si nu fusese niciodata un elev stralucit. Singurele materii care ii placusera erau Norvegiana si Muzica, si doar pe acestea le invatase temeinic, ajungand sa fie cel mai bun. Au trebuit sa treaca 2 ani, ca tatal lui sa se imbogateasca si sa poata sa ii ofere apoi banii pentru o facultate excentrica si cu o taxa exorbitanta si sa-i cumpere un apartament intr-o zona rezidentiala a orasului Oslo. Se considera genul de artist organizat, caruia ii place sa traiasca liber, dar care nu devine dependent de o viata prea independenta. Ajunse in cele din urma in dormitor din nou, lasandu-se sa cada pe pat. Isi lua perna in brate si se cuibari pe jumatatea stanga a patului, inchizand ochii. Dar gandurile, imbibate si ele in alcool, pareau mai fioroase si mai ambiguu, fantasme ce-i bantuiau prin cap. De afara, de departe, un tipat sfarteca linistea. Parea ca vine din dreapta, din parcul Frogner. Bill tresari. Merse la geam, insa nu vazu nimic suspect. Statu mult timp acolo, crezand ca politia sau vreo ambulanta va sosi, dar nu veni nimeni. Ciudat. Sa nu fi auzit decat el?
_______________________________________

|
|