|
|
Imi pare rau ca v`am tinut atata fara next..dar insfarsit am revenit cu unul maricel ;]] Multumesc pentru comentarii >;d<
Mai apoi i`am intors spatele, tragand perdeaua si lasandu`l lipit cu fata de sticla rece a geamului. M`am indreptat spre bucatarie, cu pasi grabiti. Eram inca speriata, dar incepeam sa ma linistesc..Tom nu mai era in casa.
Ma asez la masa, unde ma astepta mama. Simteam un miros imbietor de mancare. Mi`am pus intr`o farfurie tot ce am apucat, punandu`ma sa mananc. Intr`adevar, eram lihnita de foame.
Dupa ce am luat masa, am hotarat sa merg in parc, la o plimbare..incepea sa ma omoare monotonia de zi cu zi. M`am imbracat si am iesit din casa, inchizand usa in urma mea. Am pasit pe albul imaculat al minunatului covor de iarna, lasand in spatele meu, urme de pasi. Privesc balansoarul din curte, plin de zapada. Era singur, parasit si suparat. Mi`am continuat drumul, privind foarte ingandurata. Se spune ca, gandul fuge cel mai repede dintre pamanteni, iar asta nu e tot ceea ce il face special.
Stelutele argintii, cadeau din neant, agatandu`se de hainele mele si topindu`se mai apoi, lasand in urma lor doar un strop de apa. Am dat la oparte cortina in spatele careia ma ascundeam cu o mica masca de portelan si mi`am scos sufletul la lumina, lasand fulgii sa se adape cu iubirea pe care o purtam.
Crengile gaole ale copacilor se unduiau la ordinele nemiloase ale vantului care era neobisnuit de puternic. Gerul se apropia, venind cu mare putere si cu multe intariri, din inaltimile multilor.
Am ajuns in parcul pustiu, mai repede decat ma asteptam. Nu erau decat vreo doua suflte care nu`si gaseau nici ele linistea, la fel ca mine. M`am indreptat spre o banca goala, plina de zapada. Am curatat`o, dupa care m`am asezat, scotandu`mi o carte dintr`o gentuta micuta de urmar. "Mizerabilii". Am deschis`o si am inceput sa ma pierd printre cuvinte, tiparite cu o nuanta intensa de negru, asezate in randuri, fixate pe o pagina alba, in josul careia scria "546".
Brusc, am auzit o voce estompata de fosnetele crengilor goale. Mi`am ridicat privirea din carte, incercand sa indentific locul de unde se auzea vocea atat de cunoscuta. In stanga mea, l`am vazut pe Tom, care statea la povesti cu o tanara, blonda. Am incercat sa imi dau seama cine era, dar nu am reusit sa o fac doar cand aceasta si`a ridicat chipul plin de lacrimi.
-Tom, te iubesc..ce naiba nu intelegi?!
-Exact asta ma intreb si eu, ce nu intelegi? Eu o iubesc pe Jeanina..chiar este atat de greu pentru tine sa pricepi? intreba acesta calm, nepasator, cu mainile in buzunar.
Dupa alte cateva minute in care cei doi au vorbit, destul de aprins, Tom a pasit apatic, cu privirea inainte, inca si acum cu mainile in buzunar. Maddi a ramas pe loc, incepand sa planga din ce in ce mai tare. Se pare ca tanarul nu era absolut deloc interesant de ce sentimente avea fata pentru el.
Eram foarte curioasa de restul discutiei, dar nu am mai reusit sa aud absolut nimic. Tom s`a incruntat la ea, probabil spunandu`i sa vorbeasca mai incet.
Mi`am pus din nou cartea pe piciorele puse unul peste celalalt, continuand sa citesc. Chiar nu imi doream ca unul dintre cei doi sa realizeze ca sunt prezenta sau si mai rau, sa`si dea seama ca mie chiar imi pasa de tot ce s`a intamplat acum cateva minute.
_______________________________________
*Daca aveti probleme ce tin de admin, da`ti`mi un pm si rezolv.
~Traind in fiecare zi, mori cate putin!~
~Dumnezeu nu joaca zaruri cu universul! [A. Einstein.]~
|
|
)
, deci sunt curioasa ce dracu vroia Tom sa zica prin acel: “ Eu nu sunt de vina…”
.
.
.
,cat despre Maddy....nu o vad bine deloc 