teeaAddicted
Postari: 1421
|
|
ok, am scris ceva mai mult de data asta, sper sa nu vi se para plictisitor  )...
________________________________________
19.
Nici nu mai stiu cat e ceasul. Dar nici nu ma mai intereseaza. E posibil sa fi trecut de miezul noptii. Stam amandoi in pat, fixand tavanul. Camera e luminata de veioza cu abajur plictisitor a lui Imogen. Stilul ei inchistat de a decora camerele ma enerveaza.
Tin minte ziua in care am ajuns acasa mai devreme si am gasit valizele atat de cunoscute mie in hol. Mama spala vasele, asteptand taxiul sa vina sa o ia si sa o salveze din viata asta de rahat pe care ea si-o alesese. Stiu ce veti spune: cum dracu` poate sa spele vasele intr-un asemenea moment. Vedeti voi, ea era ca si Imogen: atunci cand era tensionata, speriata, furioasa, trebuia sa curete ceva, sa aranjeze; avea maniile ei.
Nu trebuia sa ajung asa devreme acasa. Stiam ca ziua asta va veni intr-un final si-mi era atat de frica de ea. Poate ca nu trebuia sa o vad pe mama plecand. Dar era atat de previzibil. Ca un pahar care sta pe marginea mesei si stii foarte bine ca daca cineva nu e atent si loveste extrem de usor masa, din greseala, impinge paharul cu cativa centimetri si el cade. Da, nu e de ajuns decat cativa centimetri. Si chiar daca tu privesti paharul care sta sa cada, nu-l poti aseza mai bine pe masa. Pur si simplu nu poti. Poate l-ai vazut prea tarziu, sau poate ca ceva te retine sau...poate ca-ti place sa-l vezi cazand. Eu nu am tinut niciodata prea mult la mama, chiar daca ea era victima. Poate tocmai de aceea. Pentru ca nu a luptat deloc si a fost prea slaba in razboiul asta. Ca nu a facut nimic, ca nu a schimbat situatia.
Motivul pentru care nu voiam s-o vad plecand era ca nu voiam sa fiu eu aceea care descopera cauza dezintegrarii si mai evidente a tatalui meu. O dezintegrare treptata, accentuata bineinteles de plecarea ei. Stiam ca nu ii e usor sa stea langa un rocker nebun, care cateodata fuma hasis, care pleca in turnee cu saptamanile si care, probabil, se culcase cu multe groupies la viata lui. Dar eu cum am stat? Sau poate eu am fost doar fiica, nu sotia lui. E diferit, trebuie sa recunosc.
Si iata-ma deci intrand pe usa, stand in hol, si privind-o pe mama cum spala nenorocitele de vase. M-a vazut. A inchis apa, si-a scos manusile din maini si s-a apropiat de mine. Taxiul claxona in fatza casei. Eu nu puteam sa spun nimic. Nici macar s-o intreb unde se duce. Nici daca se mai intoarce vreodata. Ramasesem fara cuvinte.
Ea m-a luat in brate si din momentul ala a inceput sa planga. Sa planga foarte tare. Apoi s-a adunat si mi-a zis:
-Stiu ca il iubesti prea mult si nu vrei sa vii cu mine. Dar ai sa intelegi de ce fac asta.
Taxiul claxona disperat. Si-a luat haina si a dat sa deschida usa.
-Trish...
-Da, mama...
-Sa ai grija de tine...
Cat de patetica pot sa fiu. De ce ma gandesc eu tocmai acum la asta? Ma intorc catre el.
-Bill, tu ce ai facut cand parintii tai au divortat?
Bill continua sa fixeze tavanul, gandindu-se:
-Stiu ca era ziua mamei. Si ca avea multi invitati. Eu si Tom stateam amandoi in bucatarie si o priveam cum vine si pleaca din incapere cu cate o farfurie. Mirosea a scortisoara de la siropul pe care-l pusese pe tort. Si era foarte cald. Pe masa erau insirate tot felul aperitive. Din living se auzeau rasete, voci care faceau tot felul de glume, sau care spuneau anecdote, cum fac adultii la petreceri. Dar tata a venit in bucatarie dintr-odata si si-a aprins o tigara. Nu fuma decat foarte rar, cand nu-i convenea ceva. Cand a ajuns si mama, el a inceput sa tipe. A inceput o cearta. Tom si cu mine nu intelegeam de ce se certau. Voiam sa disparem de acolo. De la un timp voiam sa disparem de oriunde; pentru ca de oriunde incepea cate o cearta. Dar asta era mai rea decat toate. Si toata lumea din living auzea...Peste o luna au divortat.
Bill incepe sa rada apoi. De fiecare data cand atmosfera e prea sobra, el incepe sa rada.
-Vezi, de-aia n-o sa ma casatoresc eu nicioadata, imi spune.
Ma uit la el si ii dau o palma peste cap:
-Adica noi chiar daca ne iubim asa de mult, n-o sa ne casatorim?
-Nu...spune el vesel.
-Sa stii ca m-am suparat pe tine, Bill Kaulitz, ii raspund imbufnata.
-Te superi degeaba. Nevestele nu sunt bune de nimic. Tu ai fi o nevasta groaznica.
-Cum adica as fi o nevasta groaznica? Spun, aproape indignata, lovindu-l la fiecare silaba pe care o rostesc.
-Pai...nu stii sa gatesti, casa ta e cu susul in jos si de crescut copii...vai, nici nu vreau sa ma gandesc. (si spune totul razand?!)
Da, se crede amuzant acum.
-Adica vrei sa spui ca nu ma pricep la nimic???
-Ei, nu pot sa spun asta...(zambeste malitios)
-Ce idiot poti sa fii! Exact asta vrei sa spui.
-Ba nu. Poate ar fi ceva, zice el dulce.
Se apropie de urechea mea si incepe sa imi sopteasca niste chestii in germana.
-Nu pot sa cred! tip eu.
-A...deci ai inteles, face el la mine.
-Bill, oi fi fost eu corigenta la germana doi ani la rand, dar fraza asta a spus-o Tom de prea multe ori si stiu ce inseamna!
Ma apuca o criza de nervi. El se ridica strategic din pat sa evite ceea ce va urma. Vazandu-l ca vrea sa plece, ma enervez si mai rau si dau sa arunc dupa el cu telefonul pe care si-l lasase pe noptiera; insa afurisitul se fereste si nu-l nimeresc. Ba mai si rade. In hohote.
-Dumnezeule, ce sexy esti cand iti iesi din minti! Spune si, considerand ca pericolul a trecut, revine langa mine.
Ma ia in brate, insa eu ma zbat si il lovesc cu pumnii. In zadar.
-Esti atat de imatur, Bill! Te urasc! Te urasc! Te urasc atat de mult!!!
Nemernicul! Stie foarte bine ca nu ma pot apara in fatza lui si ca loviturile mele nu-l afecteaza aproape deloc. Sunt imobilizata. Nu mai pot face nimic.
_______________________________________
|
|
Sa-l trezesti pe Tom la trei dimineata ..urmeaza al treilea razboi mondial. Si asa cred ca Tom se enerveaza foarte usor, dar sa-l mai si trezesti si dupa sa-i mai cer ceva sau sa-i pui intrebari. Cica "Tu da-mi harta aia si nu mai pune intrebari idioate!"
eh, si tu acuma gia